enroÎnscrierile pentru anul universitar 2025-2026 sunt deschise!

România face istorie la Universitatea Tiffin, Ohio, SUA

40 de români au absolvit în 2023 programele de licență, masterat și doctorat în administrarea afacerilor la Tiffin University, SUA.

Sâmbătă, 29 aprilie 2023, a avut loc cea de-a 135-a festivitate de absolvire a Universității Tiffin, o instituție academică privată din Ohio, SUA. La eveniment au participat membri ai consiliului de administrație al universității, precum și întregul personal didactic. Vorbitorul principal din acest an a fost Richard F. Wallman, antreprenor și filantrop, având o experiență extinsă în finanțe și administrarea afacerilor, ocupând poziții de conducere în cadrul unor mari companii americane precum Ford Motor, IBM, Chrysler sau Honeywell.

„Când eram mai tânăr, credeam că remunerația este cel mai important lucru de obținut într-o carieră, dar mai târziu mi-am dat seama că a învăța de la oameni inteligenți și de succes este de neprețuit. Banii vor veni întotdeauna după tine atunci când imiți comportamentul celor mari”, a spus Wallman.

În 2023, 709 studenți din 20 de țări au absolvit programele de licență, masterat sau doctorat ale Tiffin University, specializându-se în administrarea afacerilor, drept și științe sociale, arte și media sau știință și tehnologie. Pentru România, acesta a fost primul an cu absolvenți de licență în administrarea afacerilor, cea de-a 20-a Cohortă de studenți EMBA și primul român care a primit titlul de doctor.

„Cea de-a 20-a cohortă EMBA din campusul românesc și-a desfășurat activitatea în timpul multiplelor crize globale, de la pandemie la războiul din Ucraina, confruntându-se cu inflația mondială, declinul economic și penuria de energie. Dar acestea au fost cele mai bune momente pentru a aplica învățarea teoretică și cunoștințele practice, și pentru a vedea abordarea mediului de afaceri versus perspectiva lumii academice. Sunt recunoscătoare pentru întreaga experiență TU și sper că activitatea mea a adus o contribuție semnificativă acestei Cohorte și programului”, a declarat Mioara Iofciulescu, Managing Director al Atlantis România, care a absolvit cu distincție programul EMBA al Tiffin University.

Conceptul de „learning by doing” stă la baza masteratului executiv în administrarea afacerilor și reprezintă o metodă de predare excelentă, care îmbină cu succes informațiile teoretice cu aspectele practice, oferind fiecărui student posibilitatea de a aplica imediat ceea ce este predat. Lucrul în echipe cu profesioniști din industrii diferite a oferit șanse mari de a împărtăși experiențe și de a dezbate idei care altfel nu ar fi fost posibile.

„Curriculum-ul este complex și diversificat, incluzând un spectru larg de subiecte, de la management, leadership, economie și finanțe, până la marketing, negociere, drept și etică, abordând probleme globale reale, provocând gândirea critică și oferind o educație esențială în domeniul afacerilor”, a declarat Dr. Teresa Shafer, Decan al Afacerilor Instituționale la Tiffin University și responsabilă de activitatea academică din cadrul campusului din România în ultimii 20 de ani.

Tiffin University a fost fondată în 1888 cu scopul clar de a transforma viețile oamenilor prin educație, creând un mediu academic axat pe succesul studenților și promovând valori precum interdependența, comunicarea, responsabilitatea, respectul și spiritul antreprenorial.

Lasă un răspuns